Ponta reclamă lui Barroso că PDL reține buletinele votanților și îi cere să îndemne chiar el la vot

Ponta reclamă lui Barroso că PDL reține buletinele votanților și îi cere să îndemne chiar el la vot
Publicat: 25/07/2012, 14:33
Actualizat: 25/07/2012, 14:33

Premierul Victor Ponta reclamă președintelui Comisiei Europene, Jose Barroso, că PDL și președintele suspendat Traian Băsescu „instigă” cetățenii la boicotarea referendumului, iar membri ai PDL rețin buletinele acestora și îi cere oficialului european să îi indemne chiar el pe români să vină la vot.

În scrisoarea trimisă de primul-ministru și obținută de MEDIAFAX, președintele Comisiei Europene este informat că referendumul de demitere a președintelui, din 29 iulie, va fi organizat cu respectarea tuturor prevederilor constituționale, precum și a recomandărilor Comisiei de la Veneția. De asemenea, premierul menționează că, pe 24 iulie, Curtea Constituțională a respins contestația depusă de PDL referitoare la prelungirea duratei de vot în ziua referendumului. Deși, în opinia sa, toate condițiile sunt îndeplinite, primul-ministru îl anunță pe președintele Executivului european că PDL și președintele suspendat, Traian Băsescu, cer populației să nu participe la referendum.

„În ciuda celor arătate, doresc să vă informez asupra ultimei decizii luate de PDL și de președintele Băsescu privind boicotarea referendumului. Deși acesta este organizat în strictă conformitate cu Constituția și toate deciziile Curții Constituționale, PDL și domnul Băsescu au anunțat în mod public decizia de a îndemna electoratul propriu să nu voteze în ziua referendumului. Consider că decizia PDL și a domnului Băsescu constituie o violare evidentă a principiilor democratice, un abuz clar adus Constituției și statului de drept și sper ca aceste atitudini și decizii să fie în mod adecvat observate de instituțiile UE”, scrie premierul.

Totodată, Victor Ponta apreciază că președintele suspendat și partidul care-l susține nu respectă jocul democratic și provoacă tensiuni la nivelul societății.

„Așa cum în mod just ați afirmat, jocul democratic se bazează pe respectarea unor reguli. După cum putem vedea, domnul Băsescu și PDL încalcă în aceste zile regulile democratice încercând să provoace o fractură a societății românești. Aceste acte reprezintă o subminare clară a drepturilor constituționale ale cetățenilor, un îndemn la nerespectarea deciziei Curții Constituționale, în măsura în care aceasta specifică în mod clar că procedura de suspendare trebuie să se finalizeze printr-un referendum”, spune primul-ministru în scrisoarea către Barroso.

Premierul îl mai informează pe președintele Comisiei Europene despre faptul că PDL a reținut cărțile de identitate ale cetățenilor, împiedicându-i astfel să participe la vot.

„Mai mult decât atât, opinia publică a observat că reprezentanți ai PDL, partidul domnului Băsescu, nu doar că instigă populația să boicoteze referendumul, dar rețin și cărțile de identitate ale cetățenilor sub diverse pretexte, împiedicându-i astfel de facto să-și exercite votul duminică”, afirmă premierul.

De asemenea, Victor Ponta își exprimă suspiciunea că toate demersurile întreprinse recent de parlamentarii și europarlamentarii PDL sunt premeditate și au un singur scop, respectiv acela ca referendumul să fie invalidat prin orice mijloace.

Victor Ponta îi cere oficialului european ca, așa cum săptămâna trecută și-a exprimat temerile privind unele posibile derapaje de la democrație, să ia în considerare și faptul că, în prezent, Traian Băsescu încalcă aceleași valori democratice.

În finalul scrisorii, premierul român îi spune președintelui Barroso că un apel către români ar fi „foarte apreciat”.

„Cred, domnule președinte, că în aceste circumstanțe, un mesaj prin care să încurajați poporul român să-și exercite dreptul democratic de a vota la referendum ar fi foarte apreciat”, a spus Ponta.

Alexandru Moise,Ovidiu Barbulescu, [email protected],[email protected]

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Viața la bloc 2024. Termen limită pentru proprietarii de apartamente. Asociația de proprietari poate refuza
Ce se întâmplă cu pensiile după alegeri: „Adevăratul cutremur urmează". Românii, cu sufletul la gură
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării